Nu mai avem...

marți, 28 decembrie 2010

Depresia Dilibaceea Roscatis

Dintotdeauna mi-a plăcut biologia, în special botanica. Îmi amintesc cum prin clasa a II-a am rugat-o pe mama să-mi cumpere manualul de a V-a, atât de pasionat eram. Ca o fire sensibilă şi romantică ce sunt, iubesc orice plantă, fie că se numeşte Hortensia, Dalia sau Narcisa. Ornamentale sau de consum, crescute în grădină sau apartament, toate îmi plac la fel de mult, şi, dacă nu mi-ar aspira tot oxigenul, aş ţine sute de exemplare prin cameră! Această pasiune timpurie a mea a început să se concretizeze pe la 15 ani, când m-am apucat serios de grădinărit. Mai prindeam o floarea-soarelui pe la bunicu' prin curte, mai o muşcată acasă pe balcon, mai o rostopască pe la mare, mergea treaba. Fiind un tip altruist, mereu gata să-şi ajute semenii, m-am ocupat chiar şi de florile altora când aceştia nu erau acasă. Însă cel mai nasol pot spune că a fost cu o plantă agăţătoare, denumită ştiinţific Depresia Dilibaceea Roscatis.
Aceasta face parte din încrengătura Obsedata, familia Neamus prostus, tulpina creaţă şi frunzele de culoare roşu aprins servindu-i la camuflarea ventuzelor cu care se agaţă de diferiţi suporţi. Originară dintr-un sat din Bărăgan,Depresia este nepretenţioasă de fel, se mulţumeşte cu o îngrijire redusă şi se dezvoltă extrem de repede, încolăcind suportul în maxim o lună. La început, florile sunt roz, închizându-şi culoarea pe parcurs până la o surprinzătoare nuanţă mov-închis sau chiar maro. Astfel, putem găsi pe plantă, simultan, culori diferite, în funcţie de cine o udă. Altminteri greu de dirijat pe un singur suport, Depresia se va extinde îndeosebi noaptea în curţile, balcoanele sau chiar dormitoarele vecine, unde va prinde rădăcini dacă nu este retezată la timp. În cazul în care simte că alte flori devin obiectul atenţiei grădinarului, planta de faţă le va sufoca, fie ştrangulându-le, fie emanând un puternic miros de usturoi.
După cum putem vedea, statutul de grădinar amator nu se mai potriveşte în ecuaţie, Depresia fiind o plantă cu suflet, care necesită exclusivitate pe toate planurile. Astfel, prietenii, facultatea, alte hobby-uri, de fapt, tot ceea ce făceai cu plăcere trebuie să pălească în faţa relaţiei cu planta, în caz contrar vor avea loc reacţii adverse. Plânsul este una dintre ele, Depresia putând provoca veritabile inundaţii cu lacrimile din dotare, ca astă vară când mi-a umflat parchetul. De asemenea, sună la miezul nopţii cu număr privat sau dă mesaje gen vreau doar să-ţi aud vocea.
Sfaturi speciale: pentru momentele când relaţia grădinar-plantă nu mai are nici un haz, cam ca Revelioanele cu Nae şi Vasile, folosiţi Furadan. Nu o veţi ucide, fiind imună la orice tip de otravă, dar o veţi ameţi, câştigând astfel măcar puţin timp.


original: http://ikon6969.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Facebook Blogger Plugin: Bloggerized by AllBlogTools.com Enhanced by MyBloggerTricks.com

Trimiteți un comentariu